Era vara trecuta.
Se apropia acel sfarsit de saptamana cand Plecam la mare. O plecare cu P mare de tipar. Eu si prietena mea cea mai buna. Urma sa ma distrez mai bine ca data trecuta, cand mi-am dat stomacul peste cap chiar din prima zi, dupa ghiftuiala pesacareasca de bun venit… Welcome to Tijuana, tequila, sexo y marihuana, Welcome to Tijuana, con el coyote no hay aduana, bienvenida a Tijuana, bienvenida mi amor…hai ca ne imprasitem.
Pe ultima suta de metrii prietena m-a anuntat ca nu mai poate merge. Depresie spontana. Ma si vedeam. Eu cu plaja. Eu cu pestele meu stricat. Ce urma sa fac cu toata energia asta acumulata din dorinta? Unde sa merg? La mare, nu. Singura nu. La mare se merge in de la doi in sus.
Norocul face ca in clipa aceea sa-mi cada ochii in tavita de corespondenta. A venit un plic. Vine de la Iasi! Daca plicul asta, uite-te la el cat e de mic, a fost in stare sa vina singur tocmai de la Iasi pana la Bucuresti si eu sunt in stare sa merg de la Bucuresti la Iasi, ca tot distanta aia-i.
L-am sunat pe Luci. Luci locuieste langa Iasi dar are masina. Luci e omul pe care orice il rog imi spune „Da Ionut, nu-i problema, stii doar”. I-am zis ca vin. Si el mi-a spus „Da Ionut, nu-i problema, stii doar” adaugand numai „cand ajungi?”. Ziua urmatoare ajungeam si el ma astepta la gara. Mi-a facut o surpriza mare de tot, platindu-mi cazarea pe 3 zile la o pensiune de langa Billa, care e langa Gara, care e langa Mc, dupa care vine magazinul cu rochii de mireasa si apoi se termina lumea.
La Iasi ma plimbam cat era ziua de lunga. Intr-o zi m-am intalnit cu Anca de la Braila care venise la matusa de la Iasi. Era sa n-o recunosc! Eram colege de facultate la Bucuresti si uite unde ne gaseam sa ne intalnim!
Era perioada cand il iubeam pe barbatul de la Suceava, cu 14 ani si doua capete mai mare decat mine.
Ziua ma plimbam si faceam poze. Seara ma culcam devreme si ma gandeam cat de aproape eram de Suceava.
Intr-una din zile m-am dus sa vad Teiul. Nu mi-a inspirat nimic dar mi-am dat seama ca in felul lui era un monument.
Am incercat sa ma mai vad cu Luci zilele alea dar a fost foarte prins. Treaba multa intre satul lui si Iasi. V-am spus ca avea masina. Am plecat fara sa ne mai vedem, l-am sunat de pe drum sa-i multumesc pentru cazare. A fost un dragut.
Aveam bilet la Sageata. Un baiat a urcat in vagon cautandu-si locul cu ochii in bilet. M-a privit, dupa care s-a asezat pe scaunul din fata mea, zambindu-si in piept. In astfel de situatii adopt o atitudine stupido-demna prefacandu-ma ca celalat nu exista. Am stat asa o buna bucata de vreme, eu prefacandu-ma ca citesc o carte, el mimand interes pentru niste cursuri, pana la un moment dat s-a urcat in tren un vesel-turmentat si auzindu-l ce povestea ne-a pufnit rasul pe amandoi.
Pe baiatul cu zambet ascuns il chema Andrei era student la medicina. Urma sa-si dea rezidentiatul si sa lucreze pe urgenta. Locuia impreuna cu alti 3 baieti intr-un apartament mare si se uita in fiecare seara la ceas la ora 22:22. Betivul a coborat din tren dar noi am continuat sa gasim alte si alte subiecte de ras si povestit. Am ras cu lacrimi, cu dureri de burta, am ras cat pentru ultimele luni la un loc! A fost atat de frumos incat imi parea rau ca nu sunt eu baiatul cu initiativa si el fata, sa-i cer numarul de telefon, s-o sun a doua zi si sa-i spun ca trebuie neaparat s-o revad!
Ne-am despartit in Gara de Nord, baiatul fara initiativa si fata cu dorinta. Mi-a dat un id de messenger pe care nu l-am notat pentru ca nu am mai considerat necesar. De atunci nu m-am mai gandit la el dar m-am uitat de multe ori la ceas la 22:22.
22:22=Andrei
L-am visat acum cateva saptamani, imi spunea din nou id-ul. M-am trezit, m-am dus la computer, id-ul este real. De atunci sta in „add request pending”…
Mi-ar placea mai mult de atat. Mi-ar placea o poveste frumoasa, supranaturala, in care sa ne intalnim neprogramat dar intotdeauna, un fel de „stiu ca esti acolo.”
