A fost odata ca niciodata...

Maching and Mirroring

2009-05-21T13:22:00.000+03:00

De curand scriu pe un nou blog, mai simplu, mai personal.

Welcome!

http://ioanapreda.wordpress.com/

Idei idealuri intrebari

2009-03-27T16:40:00.003+02:00

Pentru mine nu e normal

...ca altcineva imi spune la ce ora trebuie sa ma trezesc dimineata
...ca altcineva imi spune la cate zile de concediu pe an am dreptul
...ca altcineva sa stabileasca unde imi petrec 9 ore pe zi
...ca altineva sa stabileasca cu ce persoane ma anturez acele 9 ore, cu cine si cum comunic in acest timp

Prin fata peretelui de sticla zboara in cercuri pescarusi. Imi amintesc de Jonathan Livingstone... o sa-l citesc diseara.

Intr-o zi voi putea spune din proprie experienta ca munca este placuta si frumoasa si aducatoare de energie si fericire! Insa pentru moment am sentimentul ca traiesc viata altcuiva iar asta ma infurie si ma intristeaza in acelasi timp.

Ganduri martie dupa-amiaza

2009-03-12T17:45:00.002+02:00

M-am gandit acum la ceva: expresia "a lua cuiva apararea"... chiar inseamna ca persoanei i se ia apararea, adica respectivul este privat indirect de capacitatea de a se apara singur...

Ganduri martie dimineata

2009-03-10T10:37:00.005+02:00

Daca din Try Hard imi plac schimbarile dese, atunci psihoterapia e cel mai bun domeniu pe care mi l-as fi putut alege, pt ca schimbarea e principalul obiectiv!
Si daca imi place atat de mult o mai fac incercand din greu?

Angajament

2009-02-19T10:56:00.009+02:00

In primul rand, azi 19 februarie, graffitiul de pe Opera este acoperit cu un strat de vopsea de un verde mai inchis decat cel de fond, ceea ce, daca stau bine si ma uit arata chiar mai urat decat graffitiul de dedesubt.

Imi scria Ioana un comentariu la postul despre supravietuirea la birou, ca ar fi nevoie de un manual pt asa ceva. Am o veste, este suficient un codec. Tocmai ma uit la un film ;)

Cu siguranta starea de buna dispozitie mi se trage de la concediul de o saptamana care incepe maine, in care plec la munte la cursuri de formare.

In al doilea sau al treilea rand, imi iau in scris angajamentul ca de azi (dupa ce m-am indopat cu Mars si gem) sa nu mai mananc ciocolata. Pt o perioada... :)
I must remember "It's food, not love" (quote from Friends, Phoebe's psychiatrist ex-boyfriend).

Propun modelul de mai jos pentru fatada Garii de Nord. Ce ziceti?

Ok, go well! :)

Graffiti pe Opera Romana!!!

2009-02-17T15:36:00.004+02:00

Azi dimineata am avut un soc: s-a desenat pe Opera Romana. Un graffiti mare, colorat, verde, galben, rosu, pe Opera Romana.
E prea mult.

Din ciclul "kshaihorapelanoimai"

2009-02-17T13:25:00.002+02:00

"- Alo ?
- Da !
- Institutul international de astrofizica, spectroscopie nucleara, prospectiuni intergalactice, studiul quasarilor si determinarea universurilor ciclice cu structura toroidala ?
- Da, noi suntem !
- Cu Gogu de la cazane, va rog. "

Courtesy of Ruxi

Manual de supravietuire la birou. Vineri 13.

2009-02-13T12:48:00.010+02:00

Aerul conditionat vuieste deasupra, neonul chior si monitorul imi dau dureri de cap, am mainile si nasul reci si imi simt tot capul infundat. Ce sa fie? My my, o noua zi la birou!

Mai tarziu imi voi canaliza energia catre a face ceva mai util dar acum, of, am doar chef sa ma vait.

Cum o duc zilnic pana la 6? Well, sa incepem.
Slujba de secretara la o multinationala nu lasa loc de prea multa creativitate si ambitie. Ceea ce eu am din amandoua suficient cat sa ma enervez ca vin in fiecare zi aici si probabil insuficient cat sa-mi dau demisia acum in loc sa scriu pe blog.

Personalizarea spatiului de lucru:

Am inceput timid cu o iconita draga, o pietricica albastra si un magnet ceramic cu un templu grecesc in basorelief mostenit de la fata de dinainte.
Zilele au trecut si a urmat depresia confruntarii zilnice cu fisa postului. Moment in care am creat blogul si am inceput sa scriu, printre "Ioana, buna ziua...".
Apoi am adus pixul magnetic de la finu', care sta singur in picioare infipt intr-o roata argintie lucioasa de metal, in care imi vad imaginea reflectata cand ma uit in jos la tastatura.
La scurt timp am inceput sa ma simt rau si acasa, nu numai la birou, urmarita de umbra secretariatului cu aura vesnica.
Pana cand am sunat-o pe Ama plangand ca eu nu mai pot, eu nu mai vreau si ca-mi bag picioarele in tot si toate, ca nu pot sa fiu dar totusi sunt o secretara. Chestia asta a durat incredibil de mult, cam doua luni. Pana cand Ama a fost geniala.

Mi-a zis sa-mi lipesc pe pereti toate diplomele si certificatele obtinute in ultimii 3 ani de studii si formare. Ceea ce am si facut. Ceea ce am si fotografiat. Ceea ce am si printat frumos color si mi-am lipit in fata ochilor pe unitatea mea IBM verticala de la birou.

Apoi am facut un pas mai departe si am infasurat tubul cu servetele de monitor intr-un pliant ARAT. Ceea ce imi da o vedere panoramico-convexa asupra intregului program de formare pe anul in curs.
Mai departe. Am atarnat in mod pandantiv, de sigla IBM, omuletul lung de la Orange.
Si mai departe. Am facut cadou calendarul triunghi pe 2009 din partea firmei si mi-am adus in loc calendarul meu frumos de acasa.
De Craciun am primit o jucarie draguta de la o colega si am pus-o langa calendar.
Lunea asta am adus inca o pietricica.
Ieri mi-am pus pe desktop o poza cu cei doi mentori ai mei, facuta in timpul unui workshop. Ca ei sa aiba loc si sa se vada bine, ghinion, am sters multe din documentele de pe desktop.
Azi mi-am lipit peste marginea neagra a monitorului niste mesaje printate, primite recent de la unul dintre ei, care ma lauda si ma incurajeaza si ma simt extraordinar citindu-le.
Pentru ca am fost binecuvantata cu o pasiune.
Pentru ca vreau.
Pentru ca nu am cum sa ma multumesc cu rolul meu de la 9 la 6.
Pentru ca intr-o zi am sa fac altceva, al meu.

Cu bine!

Less stress, more Profit

2009-01-08T15:11:00.026+02:00

Courtesy of personalul firmei am obtinut pozele originale (vezi postarea anterioara).

Asa arata o zi de lucru obisnuita in departamentul finaciar-contabil din care facea parte Profit (normal!).

Pasul 1. Analiza datelor, la prima ora

Pasul 2. Stabilirea unui diagnostic precis si clar, bazat pe experienta si cugetare intensa

Pasul 3. Cautarea unei solutii la problema

Pasul 4. Solutia

Epuizat, la sfarsitul unei zile de munca...

Va rog sa nu trecem cu vederea aportul consistent pe care Profit l-a avut la bunul mers al firmei.
Si... intimplator sau poate nu, acum ca Profit nu mai este suferim o pierdere.

Sa auzim de bine!

(Propun ca urmatoarea pisica sa se numeasca Declaratia 300)

In memoriam Profit

2009-01-08T11:01:00.045+02:00

Suna a titlu de articol financiar in prag de criza dar nu este...

Profit a fost cel mai normal nume care i s-a putut gasi acum 11 luni unui motan portocaliu, fiu de director economic. Tuturor celor care l-am cunoscut pe Profit acum ne este dor de el. Din pacate s-a imbolnavit grav chiar inainte de sarbatori si nu a mai rezistat sa treaca anul.

Puiut fiind a ajuns celebru, asa ca merita o aducere aminte pe masura!

Spilcuiri din viata Profitului:

Foarte sociabil, a acumulat o experienta organizationala impresionata intr-o firma de telefonie. Activitatile prin care Profit s-a remarcat imediat au fost:

- in primele zile s-a pierdut in dulapul cu registre

- in primele zile a facut pipi pe registre

- a trimis un e-mail in draft din partea directorului companiei catre un client important. Directorul le-a trimis imediat un al doilea mail: "Ne cerem scuze, mailul anterior a fost trimis de catre pisica firmei." (de tinut minte!)

In viata privata, s-a remarcat prin lene si mult fund. (JLo is nothing!)

Dintotdeauna a fost cam narcisic, se admira ore in sir in fata oglinzii din hol, in pozitie de sfinx. Dar nu ne suparam pentru ca era intradevar o frumusete!

A calatorit mult... preferand partea nordica a Capitalei.
A invatat de la alta pisica nordica sa ceara afara pe balcon.

A invatat de la mama lui (adoptiva) sa toarca, tinut cu forta pe piept si mangaiat, in timp ce prietena mea torcea educativ.

Nu a invatat niciodata sa miaune. Scotea totusi niste sunete cu semn de intrebare, de forma "Rrrr?". (mai ales dimineata cand se intindea)

Spala chinchila. Speria cainele. A dus totusi o viata exemplara, traind in pace cu anteriorii intr-un apartament de trei camere din Bucuresti. Si presupunem ca a fost Rapidist.

A aparut in numeroase clipuri, fiind filmat de o admiratoare, care din ce am auzit il strangea cu drag in brate strigandu-i "iubeeeeeste-maaaa".

Tandru, iubitor, pufos, lingea lacrimile triste de pe obrajii stapanei.

Mi se urca in pat si in cap, in serile in care dormeam la ei.

Ne ajuta sa ne spalam pe dinti (asista si dadea sfaturi cu labuta).

A participat chiar si la o sedinta de psihoterapie. Speram ca a inteles importanta secretului profesional si a pastrat contractul de confidentialitate. In timpul sedintei locurile preferate au fost umarul si urechea terapeutului. Sa-i fi soptit ceva?

Poze cu el nu am dar o sa simulez mai jos cate ceva... am sa rog posesorii de poze sa-mi trimita una autentica.

Cam asa arata cand era mic... era si mai frumos! Mai turtit :)

Asta era imaginea pe care o avea despre sine...

Una din pozitiile preferate...

Asa radeam de el...

Si asa...

Pe viitor sper sa-l avem pe el... acum doua vise cerea sa intre in casa din balcon.

Pa Profitu', ai fost minunat! Te iubim!

X-mas is near...

2008-12-15T10:44:00.002+02:00

Echipa se pregateste... :)

Test. Pro-test.

2008-12-12T14:22:00.009+02:00

Am aflat de vaccin anul trecut inainte de a fi promovat la noi si l-am respins din start fara a stii defapt prea multe despre el. Apoi a circulat un material pe net inainte de lansarea campaniei in Romania, era vorba anume despre Gardasil si erau facute publice nenumaratele efecte secundare ale vaccinului.

Sunt uimita de rautatea si foamea de profit a celor care l-au promovat, pentru ca Ministerul Sanatatatii din Romania a platit bani grei furnizorului pentru achizitionarea dozelor. Nu imi aduc aminte de unde a fost adus.
Ce este si mai grav este ca medici, care poate isi mai aduc aminte de juramantul lui Hipocrat facut odata, au iesit si au declarat pentru presa ca vaccinul este benefic si ca nu prezinta efecte secundare semnificative. Pe langa ca vaccinul acopera numai 4 din cele 24 de tulpini ale Papilloma Virus si nu vindeca o infectie deja existenta, iata ce efecte secundare are:
- mâncărime, roşeaţă sau durere la locul injecţiei, febră, greţuri;
- şoc anafilactic şi epilepsie;
- paralizii;
- atacuri de panică şi tulburări circulatorii;
- stare de rău, dureri de cap şi de spate;
- căderea părului şi amenoree secundară (lipsa menstruaţiei);
- tulburări de sensibilitate, dureri articulare, erupţii pe piele, oboseală accentuată, ameţeli;
- lipsa poftei de mâncare, depresie;
- ameţeli, tremurături, parestezii (senzaţie de arsură) la picioare şi la faţă;
- meningită virală;
- deces.

Autoritatile nu pot obliga populatia la vaccinare!
Parintii fetitelor care au refuzat vaccinarea acestora au fost obligati de cabinetele medicale ale scolilor la semnarea unei declaratii pe proprie raspundere privind refuzul vaccinarii, cu mentiunea ca in caz de infectare ulterioara cu HPV, Casa Asigurarilor de Sanatate nu va acorda suport in achizitionarea medicamentelor in scopul tratamentului... Deci lucrurile sunt incurcate de mult mai de sus.

Bunul Dumnezeu sa na aiba in paza Sa pe toti, sper sa se faca lumina in legatura cu acest subiect controversat.

Ana si Regele

2008-11-12T14:22:00.015+02:00

Pentru Amalia.
Poza este preluata din frumusete de pe acest site...

Jumatati

2008-10-22T11:45:00.034+03:00

Jumatate de ora in parc la Drept (1)

Jumatate de ora in parc la Drept (2)

Jumatate de ora in parc la Drept (3)

Jumatate de secol in urma (gasita in Cotroceni intr-o joi, inainte de Eugen)

Pe a mea inca o caut, cu drag...

Daca as avea mai multi bani...

2008-10-16T12:51:00.015+03:00

as pleca sa vizitez lumea
as pleca in decembrie la Viena la o prietena si as putea sa-mi cumpar haine frumoase si accesorii si as aduce cadouri multe celor de acasa (m-am hotarat sa plec oricum, dar cu cheltuieli minime)
le-as cumpara parintilor mei o casa
mi-as cumpara si mie o casa
as canta la vioara de placere pentru ca as avea timp
as merge la festivalurile de jazz din strainatate
as dormi mai mult
mi-as cumpara CD-uri originale
as pune bazele unei clinici de psihoterapie care sa aiba si o camera de 80 de metri patrati, antifonata
as da bani unui teatru ca sa-si faca mai multa reclama
as pune din ei deoparte pentru nunta pe care mi-o doresc
si as mai vrea sa nu am teama ca intr-o zi i-as putea pierde. Pentru ca asta face dintr-un om bogat, un avar.

Poezie

2008-09-05T15:29:00.010+03:00

Leisure
by W.H. Davies

What is this life if, full of care,
We have no time to stand and stare.
No time to stand beneath the boughs
And stare as long as sheep or cows.
No time to see, when woods we pass,
Where squirrels hide their nuts in grass.
No time to see, in broad daylight,
Streams full of stars, like skies at night.
No time to turn at Beauty's glance,
And watch her feet, how they can dance.
No time to wait till her mouth can
Enrich that smile her eyes began.
A poor life this if, full of care,
We have no time to stand and stare.

In pas de concediu

2008-09-03T18:02:00.009+03:00

Am respirat usurata cand mi-am dat seama ca nu se acorda premii la sfarsit.
Pentru ca nu exista cu adevarat un „finish” si nici un „cine ajunge primul”. De cand ma stiu am alergat dupa premii care nu se acorda si uneori le-am castigat.

Pentru mine a fost luna iunie, foarte complicata anul acesta, cand am hotarat sa-mi scot pantofii de cursa care alergau singuri si sa incalt sandalele de concediu.
Cu bagajul jumatate haine, trei sferturi somn am plecat la Bucium... un sat despre care Natalia poate povesti acum de o mie de ori mai bine decat mine si de care mi-e foarte dor.

Stiu satul de cand eram foarte mica si Unchiu’ Ghituca, Dumnezeu sa-l odihneasca, ne plimba pe coarnele bicicletei pe mine si pe sora mea. Acolo mi-am petrecut verile multi ani la rand. Apoi am mai crescut si am invatat sa merg singura pe bicicleta, spre disperarea bunicii care-mi striga din poarta sa am griiiiijaaaaa.
In perioada aceea eram buna prietena cu Monica, o fata cu cativa ani mai mare decat mine care locuia in capul satului si care facea colectie de hartii. Era renumita pentru asta. La ea in familie. Aduna hartii de dulciuri pe care le depozita in saci, in pod. O admiram pentru ca avea o pasiune.

Tot atunci aparea guma de mestecat Turbo cu surprize. Bunica nu-mi dadea voie ca zicea ca-mi strica dintii, dar eu ii explicam ca nu mi-i strica, ca uite, si Monica mananca. Apoi a incercat sa ma sperie spunandu-mi ca daca o inghit mi se lipeste de stomac si mor. N-a tinut nici asta, intrucat Monica o inghitise o data si nu murise. Pana la urma i-am furat un banut si mi-am cumparat guma singura.

Aveam de asemenea restrictie la boloboaca. Asta chiar ma termina. Boloboaca era un fel de scaldatoare amenajata de localnici, prin latirea albiei si bararea unui curs de apa. Se stransese apa mare si maloasa si in plus, foarte foarte rece. N-aveam voie acolo clar, dar intr-o zi mi-am luat avant si am sarit. A fost un act de curaj, nu la fel de mare insa ca a-i explica bunicii de ce in plina vara am hainele ude fleasca si tremur. Ideea salvatoare a venit tot de la Monica, care a propus sa mergem la ea acasa si sa ne uscam hainele cu foehnul. Asa am facut dar bunica tot a aflat, pentru ca a doua zi am racit si speriata, i-am povestit tot.

* * *

Vara asta mi-am rezervat saptamana la Bucium pentru odihna. Cu 14 ore de somn pe zi, am transformat concediul in stare naturala. Undeva intre dealuri, la capatul unui drum pietruit...
Am reinvatat intr-o saptamana ceea ce uitasem putin cate putin in ultimii 20 de ani.

Sa am grija de mine si sa ma respect, concret si firesc.
Sa caut bucuria si sa am incredere in ceea ce simt.
Sa respir adanc si sa ma relaxez.
Sa-mi dau hrana cand mi-e foame si pauza cand obosesc.
Sa pretuiesc creativitatea ca pe unul dintre cele mai minunate daruri.
Si sa-mi dau timp. Pentru orice.
Pentru ca nu se acorda premii la sfarsit - ci in toata calea, iar viata nu e o cursa contra cronometru.

Sibiu, capitala lui 2007

2008-08-25T22:08:00.016+03:00

Si mi-e dor de anul trecut pe vremea asta, cand o-ntindeam la Sibiu la concertul Jethro Tull.
Asa am plecat din Bucuresti... In trenurile spre Sibiu Soarele intalneste Luna.

Mai jos, fragment de la repetitii. Din pacate in concert a plouat torential si a fugit publicul.
Filmaj amator cu aparatul primit de la Alex.

In restul zilei am facut printre altele, urmatoarele:

Probleme de canalizare in fata scenei. Inadmisibil.

Senzatie de Zuerich

Intre Alba si Sibiu

Just in case (1)

Just in case (2)

Dop sau lumina?

Pregnant house

Now that's what I call enthusiastic travelers

Cel mai frumos acoperis

Daca l-a mai intalnit cineva pe Andrei

2008-08-19T18:16:00.002+03:00

Era vara trecuta.
Se apropia acel sfarsit de saptamana cand Plecam la mare. O plecare cu P mare de tipar. Eu si prietena mea cea mai buna. Urma sa ma distrez mai bine ca data trecuta, cand mi-am dat stomacul peste cap chiar din prima zi, dupa ghiftuiala pesacareasca de bun venit… Welcome to Tijuana, tequila, sexo y marihuana, Welcome to Tijuana, con el coyote no hay aduana, bienvenida a Tijuana, bienvenida mi amor…hai ca ne imprasitem.

Pe ultima suta de metrii prietena m-a anuntat ca nu mai poate merge. Depresie spontana. Ma si vedeam. Eu cu plaja. Eu cu pestele meu stricat. Ce urma sa fac cu toata energia asta acumulata din dorinta? Unde sa merg? La mare, nu. Singura nu. La mare se merge in de la doi in sus.

Norocul face ca in clipa aceea sa-mi cada ochii in tavita de corespondenta. A venit un plic. Vine de la Iasi! Daca plicul asta, uite-te la el cat e de mic, a fost in stare sa vina singur tocmai de la Iasi pana la Bucuresti si eu sunt in stare sa merg de la Bucuresti la Iasi, ca tot distanta aia-i.

L-am sunat pe Luci. Luci locuieste langa Iasi dar are masina. Luci e omul pe care orice il rog imi spune „Da Ionut, nu-i problema, stii doar”. I-am zis ca vin. Si el mi-a spus „Da Ionut, nu-i problema, stii doar” adaugand numai „cand ajungi?”. Ziua urmatoare ajungeam si el ma astepta la gara. Mi-a facut o surpriza mare de tot, platindu-mi cazarea pe 3 zile la o pensiune de langa Billa, care e langa Gara, care e langa Mc, dupa care vine magazinul cu rochii de mireasa si apoi se termina lumea.

La Iasi ma plimbam cat era ziua de lunga. Intr-o zi m-am intalnit cu Anca de la Braila care venise la matusa de la Iasi. Era sa n-o recunosc! Eram colege de facultate la Bucuresti si uite unde ne gaseam sa ne intalnim!
Era perioada cand il iubeam pe barbatul de la Suceava, cu 14 ani si doua capete mai mare decat mine.
Ziua ma plimbam si faceam poze. Seara ma culcam devreme si ma gandeam cat de aproape eram de Suceava.
Intr-una din zile m-am dus sa vad Teiul. Nu mi-a inspirat nimic dar mi-am dat seama ca in felul lui era un monument.

Am incercat sa ma mai vad cu Luci zilele alea dar a fost foarte prins. Treaba multa intre satul lui si Iasi. V-am spus ca avea masina. Am plecat fara sa ne mai vedem, l-am sunat de pe drum sa-i multumesc pentru cazare. A fost un dragut.

Aveam bilet la Sageata. Un baiat a urcat in vagon cautandu-si locul cu ochii in bilet. M-a privit, dupa care s-a asezat pe scaunul din fata mea, zambindu-si in piept. In astfel de situatii adopt o atitudine stupido-demna prefacandu-ma ca celalat nu exista. Am stat asa o buna bucata de vreme, eu prefacandu-ma ca citesc o carte, el mimand interes pentru niste cursuri, pana la un moment dat s-a urcat in tren un vesel-turmentat si auzindu-l ce povestea ne-a pufnit rasul pe amandoi.

Pe baiatul cu zambet ascuns il chema Andrei era student la medicina. Urma sa-si dea rezidentiatul si sa lucreze pe urgenta. Locuia impreuna cu alti 3 baieti intr-un apartament mare si se uita in fiecare seara la ceas la ora 22:22. Betivul a coborat din tren dar noi am continuat sa gasim alte si alte subiecte de ras si povestit. Am ras cu lacrimi, cu dureri de burta, am ras cat pentru ultimele luni la un loc! A fost atat de frumos incat imi parea rau ca nu sunt eu baiatul cu initiativa si el fata, sa-i cer numarul de telefon, s-o sun a doua zi si sa-i spun ca trebuie neaparat s-o revad!

Ne-am despartit in Gara de Nord, baiatul fara initiativa si fata cu dorinta. Mi-a dat un id de messenger pe care nu l-am notat pentru ca nu am mai considerat necesar. De atunci nu m-am mai gandit la el dar m-am uitat de multe ori la ceas la 22:22.
22:22=Andrei

L-am visat acum cateva saptamani, imi spunea din nou id-ul. M-am trezit, m-am dus la computer, id-ul este real. De atunci sta in „add request pending”…
Mi-ar placea mai mult de atat. Mi-ar placea o poveste frumoasa, supranaturala, in care sa ne intalnim neprogramat dar intotdeauna, un fel de „stiu ca esti acolo.”